StirileRoyal

The Gamblers Heaven!

miercuri, 25 august 2010
 Cea mai populară variație a jocurilor cash este de departe Fixed Limit Texas Hold'em, urmat îndeaproape de No Limit Texas Hold'em. Varianta Pot Limit a jocului Texas Hold'em nu este jucată prea des. Alte jocuri cash destul de populare sunt Omaha, îndeosebi Limit Omaha High/Low și Pot Limit Omaha High. Urmează Seven-Card Stud, cu versiunea sa High-Low. Veți găsi și câteva jocuri Five-Card Stud în anumite săli de poker. Jocurile clasice Five-Card Draw Poker și Lowball (deosebit de populare în anii 80), nu se mai joacă decat foarte rar în zilele noastre.

Limită Fixă

Dacă nu ați mai jucat poker până acum, vă recomand să începeți prin a învăța Fixed Limit Texas Hold'em. Acest joc este foarte ușor și nu vă va lua prea mult timp să învățați strategiile de bază. Aproape toate sălile de poker online oferă acest joc, iar cu $30 puteți exersa destul de mult.
Fixed Limit Texas Hold'em cu mize mici se potrivește persoanelor care au răbdare, care sunt capabile să calculeze probabilitățile și nu avantajează persoanele capabile să-și citească adversarii și să joace agresiv. Dacă veți învăța strategia de bază și veți juca doar cărțile de început, vă veți descurca destul de bine. Pentru a juca pe mize mari, trebuie să reușiți să vă citiți foarte bine adversarii și să jucați foarte agresiv.

Fără Limită

Jocurile cash No Limit Texas Hold'em nu le sunt recomandate începătorilor, excepție făcând situația în care se joacă pe mize foarte mici. No Limit Texas Hold'em se potrivește jucătorilor care au curaj, care joacă agresiv și care își citesc foarte bine adversarii. Aceste trăsături se dobândesc pe parcurs, odată cu experiența de joc. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să jucați No Limit Texas Hold'em, ci mai degrabă că trebuie să fiți prudenți și să încercați, deasemenea, să participați la niște turnee. Pentru a avea succes în jocurile pe mize mari trebuie să aveți răbdare și să fiți prudent, să știți să vă induceți în eroare adversarii și să fiți capabili să îi scoateți din joc.
Toate jocurile short-handed (la care participa cel mult 6 jucători) necesită mai multă pricepere, deoarece veti fi obligat sa jucati mâini marginale, sa folosiți tot felul de trucuri si sa fiți cât se poate de agresiv. Atunci când participați la un turneu, știți dinainte câți bani sunteți dispus să riscați; pentru inceput, puteți participa la event-uri cu buy-in-uri de $3 sau $5. Veți găsi și o mulțime de turnee free roll gratis la majoritatea sălilor de poker online.

Turnee

Pentru a participa la un turneu, toți jucătorii trebuie să achite buy-in-ul și o taxă de participare pe care o încasează sala de poker unde va avea loc jocul. Suma cumulată a buy-in-urilor constituie suma totală pentru care vor juca participanții la turneu. Turneele variază de la jocuri heads-up cu numai doi jucatori, la turnee multi-mese ce înregistrează mii de participanți. Premiul le este distribuit jucătorilor care se clasează pe primele locuri la sfârșitul turneului, însă jucătorul care a terminat pe primul loc va încasa întotdeauna cei mai mulți bani. În turneele de mare amploare, aproximativ 10% dintre participanți vor încasa bani la sfârșitul competiției. De exemplu, Greg Raymer, câștigătorul main event-ului WSOP din 2004, a câștigat $5,000,000 achitand un buy-in de $10,000, care fusese la rândul său câștigat la un satelit. Satelitii sunt acele turnee care vă dau posibilitatea să câștigați mult cu bani puțini; participând la diverși sateliți, câștigați experiență și aveți și posibilitatea de a vă califica la un turneu de amploare.
Aptitudinile de care trebuie să dea dovadă un jucător diferă de la turneu la turneu. Ca începător, aveți mult de câștigat de pe urma turneelor mici, de genul single table. Pentru a juca în acest tip de turnee nu aveți nevoie de foarte multă răbdare și nici nu va trebui să vă schimbati modul de joc foarte des. Greșelile pe care le veți face nu vă vor afecta foarte mult, iar strucutura lentă a turneului nu vă forțează să jucați prea multe mâini.

Multi Table

Dacă vă interesează să jucați mult pe bani puțini, vă sugerăm să participați la marile turnee multi-table cu buy-in-uri mici, de genul $5 sau $10. Astfel veți avea posibilitatea să jucați preț de câteva ore împotriva unor adversari nu foarte puternici. Nu uitați că trebuie să jucați din ce în ce mai agresiv pe măsură ce cresc mizele.
Turneele sunt, în general, cea mai simplă formă de poker, și toată lumea are o șansă să câștige odată ce învață strategia de bază. De obicei, jucătorii uită să-și adapteze modul de joc în funcție de valoarea blind-urilor (sau a ante-urilor). Astfel, aceștia tind să joace prea multe mâini la început și să fie prea pasivi în etapele târzii de joc, când agresivitatea contează cel mai mult. Înainte de a începe să participați la turnee, vă recomandăm să citiți o carte de strategie.
Dacă simțiți că v-ați îmbunătățit strategia de joc, puteți trece la event-uri multi-table, unde veți avea nevoie de foarte multă răbdare și de pricepere. Dacă doriți să faceți profit de pe urma acestor turnee, este recomandat să jucați la mai multe event-uri simultane, căci aceste turnee durează de regulă foarte mult.
Marii jucători cash se descurcă, din punct de vedere financiar, mult mai bine decât jucătorii de turnee, deoarece mizele la jocurile cash sunt considerabil mai mari. Stilul de joc diferă foarte mult de la jocuri cash la turnee încât se întâmplă adesea ca specialiștii în turnee să piardă în fața unor jucători cash.

sursa: onlinepoker.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu