StirileRoyal

The Gamblers Heaven!

duminică, 19 decembrie 2010
anurag dikshit
În 2008, Anurag Dikshit, fondatorul PartyPoker, pleda vinovat într-o serie de acuzații fondate pe o lege care interzice jocurile de noroc online în Statele Unite ale Americii și încălcarea sa se pedepsește cu amendă și/sau închisoare. Procesul omului de afaceri a avut un deznodământ joi și acesta s-a dat într-o instanță din New York, precizează EGR Magazine.

Anurag a reușit să evite o condamnare la închisoare după ce a ajuns la un acord cu procurorii care au instrumentat cazul, dar a fost condamnat în schimb la un an de eliberare condiționată. De asemenea, vinovatul a acceptat să cedeze în favoarea autorităților americane 300 milioane dolari proveniți din profituri obținute în SUA înainte de intrarea în aplicație a normei UIGEA (cea care în 2006 a lovit puternic piața jocurilor de noroc online).

Jed Rakoff, judecătorul care a instrumentat cazul, a adus și el o serie de provocări pentru Acuzare, din moment ce a ridicat un semn de întrebare vizavi de lipsa oricăror acțiuni care puteau fi luate și nu s-au luat împotriva celorlalți doi fondatori ai PartyPoker. Aceștia sunt Ruth Parasol DeLeon și Russel DeLeon, ambele persoane având cetățenie americană, spre deosebire de Dikshit, care este indian. Totuși, în contractul de fuziune dintre PartyGaming și Bwin, atât Parasol DeLeon cât și DeLeon sunt obligați să își lichideze posturile și responsabilitățile dacă ar putea să blocheze operatorul în obținerea unei licențe în State.

În prezent, nici Dikshit nu mai are vreo responsabilitate în PartyGaming. Creatorul primului soft al camerei de joc și-a vândut în 2010 cele aproape 39 de milioane de acțiuni, spunând la acel moment că nu mai dorește să aibă vreo legătură cu lumea pariurilor online. PartyGaming a fost fondată în 1997, iar odată cu cotarea sa la Bursa din Londra în 2005, Anurag Dikshit a intrat în topul celor mai bogați oameni ai planetei conform publicației Forbes, fiind pe locul 207.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu