StirileRoyal

The Gamblers Heaven!

joi, 23 decembrie 2010
Un barbat s-a aruncat, joi dimineata, de la unul dintre balcoanele Palatului Parlamentului, in timp ce prim-ministrul Emil Boc se pregatea sa isi sustina discursul prin care urmeaza sa se apere de motiunea de cenzura pe Legea cadru a salarizarii, depusa de Opozitie.

Potrivit primelor informatii, barbatul are in jur de 40 de ani, este tehnician al TVR si venise la Parlament sa puna luminile pentru transmisiunile din ziua motiunii.
Imediat dupa acest incident, primul de acest fel din istoria Romaniei, zeci de parlamentari s-au adunat inmarmuriti in jurul barbatului si au incercat sa-i dea primul ajutor.

Barbatul purta un tricou pe care scria cu markerul: “Ne-ati ciuruit si ne-ati vandut, ne-ati ucis viitorul copiilor!”. Dupa incident, barbatul era constient si vorbea cu parlamentarii.

Foarte rapid au ajuns in plen si angajatii ISU care i-au acordat primul ajutor. Anca Onofrei, purtatorul de cuvant al ISU, a declarat pentru Realitatea TV, ca “victima este constienta si va fi transportata de urgenta la spital. Din informatiile pe care le am de la colegii mei, se pare ca persoana are semne vitale bune, este constienta si este imobilizata pe targa pentru a fi transportata la spital in cel mai scurt timp pentru mai multe investigatii”, a declarat Anca Onofrei, purtatorul de cuvant al ISU.

Dupa primul consult medical, se pare ca barbatul are o fractura la piciorul stang si o lovitura puternica la piept. Raed Arafat, subsecretar de stat in Miniserul Sanatatii, a declarat la Realitatea TV ca barbatul este constient, iar acesta este “un semn bun”.

Bogdan Oprita, coordonator SMURD, a precizat pentru Antena 3 ca numele barbatului este Adrian Sobaru si ca este transportat catre Spitalul de Urgenta, fiind stabilizat si avand o fractura deschisa la un picior. Barbatul a fost scos din sala de plen de echipajul SMURD si a strigat de pe targa “Libertate!”, potrivit NewsIn.


Colegii de la TVR ai barbatului au declarat pentru Gandul ca nu stiau de planul barbatului de a se arunca de la balcon. “Nu ne-a spus nimic, am fost si noi luati prin surprindere”, au declarat acestia.
Clubul Roman de Presa a facut un apel la decenta catre jurnalisti, in relatarile despre incidentul care a avut loc la Parlament joi.

Parlamentarii, in stare de soc
Deputatul PSD Mugurel Surupaceanu a declarat, pentru Realitatea TV, ca s-a aflat in apropierea zonei in care s-a prabusit barbatul. “Noi suntem obisnuiti cu acest gen de activitati in Parlament, pentru ca in Parlament vin tot felul de persoane. L-am vazut timp de o fractiune de secunda, am auzit cum a strigat: “Am copil de sapte ani, ne-ati distrus viitorul”, dupa care a cazut chiar in fata noastra, s-a prabusit pe una din banci. Banca este avariata complet, are si urme de sange prin impactul pe care l-a avut”, a declarat Mugurel Surupaceanu.
Parlamentarii, socati de incidentul din plen

Acesta a precizat ca parlamentarii sunt extrem de afectati de incidentul respectiv. “Am vazut colegi care plang efectiv in Parlament, dupa acest incident, si eu sunt extrem de impresionat. Nu am mai trait un astfel de moment, asistam de un gest disperat de a protesta fata de masurile Guvernului Boc”, a declarat Surupaceanu.
Din respect fata de viata privata a unui om, RH nu va difuza imaginile cu saltul in gol al barbatului care s-a aruncat in Parlament
Sedinta Parlamentului a fost suspendata timp de 15 minute in urma accidentului si s-au convocat Birourile Permanente reunite.
La randul sau, liderul de grup al deputatilor PSD, Mircea Dusa, a comentat incidentul, spunand: “Nu mai este nevoie sa depunem motiuni de cenzura, poporul roman a dat astazi o motiune”.

Senatorul PSD, Toni Grebla, a declarat ca barbatul a strigat ceva inainte sa plonjeze “ca intr-o piscina” de la balcon si ca acesta avea o situatie familiala dificila, unul dintre copiii sai fiind bolnav.

“Barbatul avea (are - nota mea) doi copii, din care unul avea anumite probleme si se pare ca acel ajutor de insotitor pentru copil cu handicap ii ajuta. Am inteles ca era unul din cei mai buni tehnicieni din Televiziunea Romana”, a declarat Toni Grebla.

Acesta a precizat ca este posibil ca saracia sa-l fi impins la acest gest absolut regretabil. “E absolut regretabil, nu mi-as fi imaginat ca se poate intampla asa ceva in Parlament. Sigur ca saracia poate duce la aceste gesturi, sunt oameni care nu au ce pune pe masa si ajung in situatii regretabile, aceste gesturi nu trebuie incurajate”, a spus Toni Grebla.

Premierul Emil Boc a declarat,

Citez din Cedry2k : "Dreptate, e ce vor toti ai mei, libertate si tu poti sa razi de ei ca au demnitate, poti sa ii bagi in pamant dar chiar si din mormant ai sa ii auzi strigand DREPTATE !! lupta cat ai maini, tipa cat ai plamani, nu pastra lupta interioara, esti roman, ei ne cred o rasa inferioara ce vrea stapan !!!!"

 Stiu ca toate astea sunt offtopic, dar nu pot sa raman ignorant la toata aceasta drama, traiesc in Romania, deci imi sustin conationalii care asemenea jucatorilor de poker sunt nedreptatiti prin legi inflexibile date de parlamentari, "vrem mancare, nu legi"( asta a spus electricianul TVR )!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu