StirileRoyal

The Gamblers Heaven!

luni, 14 februarie 2011
Un studiu dat publicității în ultima săptămână și realizat de Global Industry Analysts (GIA), o societate specializată în documentare și previziuni ale piețelor mondiale, a relevat câteva concluzii puternic aprofundate legate de jocurile de noroc.

Lumea jocurilor de noroc există mai ales în țările dezvoltate, acolo unde GIA susține că piața cazinourilor este saturată în acest moment și recesiunea economică globală a avut un impact semnificativ (de altfel, recent chiar scriam că Las Vegas a înregistrat în 2010 al doilea an pe minus). Și dacă America sau Europa au ajuns la saturație, din urmă vin tare țări cu piețe emergente în domeniul jocurilor de noroc, cum ar fi cele din Asia sau Australia. Cu jocuri de talia celor practicate recent în Macao, se poate face chiar o previziune oarecum încărcată de optimism, prin care în următorii cinci ani aceste piețe să le depășească din punct de vedere financiar pe cele tradiționale.

În studiul menționat există și estimări concrete, iar dacă previziunile calculate se îndeplinesc, suma de bani existentă în cazinourile reale în 2015 se va ridica la 101,3 miliarde dolari americani!

În paralel, analize specifice au fost făcute și pentru jocurile de noroc online. GIA estimează că în prezent abia 1% din suma totală jucată în lume este plasată pe Internet, însă acest procent va crește exponențial în viitor, conform studiului. Gambling-ul online a fost mai puțin afectat de criza economică, poate și pentru că jucătorii pot să își petreacă mult mai mult timp în joc fără să aibă nevoie să circule sume mari de bani pentru asta.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu